loader image

În vizită la Telehuz Agriserv

Ialomița, 2024

Un reper pentru utilizarea tehnologiilor de vârf în agricultură conservativă și pentru implementarea metodei #striptill

La Mărculești, județul Ialomița, agricultura sustenabilă își găsește o expresie exemplară prin inovație, colaborare și implicare. O echipă de fermieri din cadrul programului #GreenFieldsAcademy a vizitat una dintre cele mai performante ferme din România, devenită un reper pentru utilizarea tehnologiilor de vârf în agricultură conservativă și pentru implementarea metodei #striptill.

Această fermă, gestionată de Andreas și echipa sa de la Telehuz Agriserv, ne-a demonstrat că sustenabilitatea și eficiența pot merge mână în mână. În cadrul vizitei, am explorat atât parcul de utilaje, cât și câmpurile unde sunt aplicate aceste tehnologii de ultimă generație. Utilajele moderne, ajustările fine realizate în colaborare cu furnizorii de tehnologie și testările continue reflectă angajamentul echipei față de inovație și rezultate durabile.

 Deplasările pe teren ne-au permis să observăm direct efectele benefice ale unei agriculturi conservatoare. Solurile sănătoase, gestionarea eficientă a resurselor și creșterea rezilienței în fața schimbărilor climatice sunt doar câteva dintre beneficiile obținute prin această abordare modernă. Dialogul cu fermierii a completat experiența, transformând ziua într-o veritabilă platformă de networking și schimb de bune practici.

Un aspect remarcabil al acestei ferme este și abordarea holistică – pe lângă grija pentru mediu, există o preocupare constantă pentru oameni, pentru comunitatea agricolă și pentru transferul de cunoaștere către noile generații de fermieri. Andreas și echipa sa sunt un exemplu al modului în care investițiile în tehnologie, corelate cu cunoașterea și testarea, pot contribui la creșterea durabilității unei ferme și la construirea unui viitor sustenabil.

Află mai multe despre practicile altor ferme:

Agro Fond Invest

Alisa Group

Agricost